După aproape 10 ani, Geoană are încă o mare dilemă despre vizita la Vîntu, dinaintea alegerilor

După aproape 10 ani, Geoană are încă o mare dilemă despre vizita la Vîntu, dinaintea alegerilor
Publicat: 29/05/2017, 10:50

Geoană a fost întrebat, luni, de către senatorul PSD Adrian Țuțuianu, președinte al Comsiei SRI, dacă a fost avertizat de SPP că a fost urmărit în seara vizitei la Sorin Ovidiu Vântu.

Geoană a răspuns negativ și a apreciat că cei de la SPP și-au făcut datoria.

Ulterior, el a revenit și a precizat că renunțase la protecția SPP.

„În perioada campaniei am renunțat la protecția SPP, am anunțat SPP”, a menționat Geoană.

El a opinat că vizita sa la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost folosită mai degrabă ca un pretext și că este mult mai interesant de aflat cine a avut interesul să urmărească un candidat la prezidențiale.

„Cât de mult sau cât de puțin a contat vizita mea în seara de dinainte, e o chestiune subiectivă. Eu cred că a fost un pretext. Cred că este mai interesant de văzut cine stătea pe urmele unui candidat prezidențial cu o noapte înainte, făcând astfel de poze, cred că e mai interesant din punctul meu de vedere pentru eventuale investigații…erau niște jurnaliști bine intenționați, erau alții…”, a spus Geoană.

Mircea Geoană a mai susținut în fața Comisiei de anchetă că în 2008 a fost sunat de președintele Traian Băsescu, acesta spunându-i că are o „dificultate” cu unul dintre candidații PSD pentru MAI, Cătălin Voicu.

Geoană a fost solicitat, luni, să precizeze ce l-a determinat să-l susțină în decembrie 2008 pe Gabriel Oprea pentru funcția foarte importantă de ministru de Interne.

„Nu am susținut pe nimeni. Poate că pare ușor deplasat sau poate chiar naiv să crezi că atunci când introduci într-un partid politic democrația internă… dar acest lucru este un lucru în care eu cred. În momentul în care am luat decizia de a intra la guvernare, eu am luat decizia ca la nivel de Comitet Executiv să votăm democratic colegii sau colegele care ne reprezintă în Guvern”, a răspuns Geoană.

El a arătat că votul în PSD a fost secret și că a existat o campanie în interiorul partidului a celor doi candidați, Gabriel Oprea și Cătălin Voicu.

„Au existat două candidaturi. A fost un vot secret în interiorul partidului. Unul dintre colegi a câștigat, celălalt nu a câștigat. Ceea ce pot să spun este că am primit un telefon din partea președintelui Băsescu pentru a nu-l pune pe domnul Voicu ministru de Interne. Asta pot să vă spun. Au fost doi candidați, președintele momentului spunând că nu-l va numi pe celălalt candidat al nostru. A existat o conversație telefonică pe care președintele Băsescu a avut-o cu mine ca președinte de partid (…) A spus că are o dificultate cu unul dintre cei doi candidați”, a mai spus Geoană.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...